Mă numesc S. Florentina, am 43 ani și vin dintr-o familie numeroasă, am 3 frați mai mari cu 15, 11, 9 ani decât mine. Tatăl meu, de meserie electrician, era plecat prin țară pentru instalarea stâlpilor de curent, mama lucra la CAP adică se ocupa cu treburile câmpului. Pe tata îl vedeam o dată la 2 săptămâni când venea acasă sâmbătă seara și pleca luni dimineața (aducea salariu).

Tata a venit lângă mine și m-a întrebat "te doare?".

Într-o zi pe când îl așteptam în fața porții, când l-am zărit, am alergat atât de tare de m-am împiedicat și mi-am julit ambii genunchii. Tata a venit lângă mine și m-a întrebat "te doare?". Dar eu atât de fericita eram căci îl vedeam încât nici nu plângeam. El m-a luat atunci în brațe, m-a înfășat în cămașa sa albă pentru a-mi opri sângerarea și a mers cu mine în casă. A scos o trusă de prim ajutor (era de la serviciul său) cu atele, fașă, sulfamidă, apă oxigenată și altele. După ce m-a curățat și pansat, trusa mi-a revenit mie, la joacă. Pentru că nu mai puteam alerga, mi-am făcut în leagăn propriul meu cabinet medical, chemându-mi frații care se jucau tenis de masă, fotbal cu verii, prietenii la o consultație în pauza lor de joc. Asa că în pauza lor veneau pe rând iar eu îi pansam la cap, îi atelam pe la mâini sau picioare iar ei trebuiau să se joace așa. Pe așa zisă plagă le puneam sulfamidă dar când sulfamida s-a terminat ei mi-au pus în borcănel făină sau zahăr pudră.

Pe la vârsta de 8 ani am fost operată de urgentă, de apendicită.

Pe la vârsta de 8 ani am fost operată de urgentă, într-o duminică, de apendicită. A doua zi, mama văzând că pot merge singură, a plecat acasă. În salon erau doamne și copii cu diverse probleme: mâini, picioare fracturate, ei chiar nu aveau cum să se dea jos din pat. Pentru că eu eram singură încercam să îi ajut aducându-le câte un pahar de apă, mergeam și la sala de mese undeva pe hol sa le aduc gheață pe care le-o schimbam ori de cate ori era nevoie. Mergeam să anunț asistenta dacă una dintre colegele mele de salon avea nevoie de un calmant și tot așa, acele câteva zile cât am stat acolo, ma tot plimbam de colo-colo. O asistentă tare frumoasă cu un zâmbet minunat, ochii calzi, o uniforma albă-albă mi-a spus: ”măi te tot plimbi de colo-colo așa proaspăt operată, parcă ai fi ca mine, cred că te vei face soră medicală când vei fi mare, ți-ar sta tare bine și cred că te vei descurca, aici parcă ai fost în proba de lucru”

Aici parcă ai fost în proba de lucru!

Așa că asistenta medicală m-am făcut! Profesez de 20 ani într-o secție de terapie intensivă. Iubesc aceasta meserie și altceva nu cred ca aș putea face.